Floarea -Soarelui.

Demult, demult, cand lupu era cioban la oi si vulpea closca, pe meleaguri pe la noi traia un imparat foarte bogat, care avea o fata singura la parinti, dar tare frumoasa.
Fata imparatului s-o indragostit de soare si-o spus parintilor ei ca va merge pana va da de Soare.
Si si-o luat fata bani si s-o tot dus pana ce calul a cazut sub ea, de oboseala. Atunci si-a luat cate merinde o putut ea duce si s-a dus pana a ajuns la castelul Soarelui.
Cand a venit Soarele acasa seara si si-a bagat caruta de aur, cu care lumineaza in fiecare zi, in grajd s-a apucat sa ingrijeasca de cal, dar a vazut pe fata si s-a indragostit pe loc de ea. Cum s-ar zice in zilele noastre: "a fost dragoste la prima vedere".
Si s-au casatorit ei, dar nu puteau sa stea impreuna decat pe intuneric, caci cine vedea Soarele se transforma in floare.
Intr-o noapte fata nu si-a putut abtine firea si s-a uitat cu o lumina la Soare si l-a sarutat pe buze. Si, Soarele s-o trezit si apoi blestemul s-o implinit. Fata s-o facut o floare frumoasa care se intoarce toata ziua cu fata catre Soare. Aceasta floare se numeste acum: Floarea- Soarelui!

Ce-i floarea asta, v-as intreba? Ca eu socot ca-i floarea soarelui cea galbena si mandra. Si, cine-i stie povestea? Eu unul, drept sa va spunmi-i jale de jalea ei:

"De jalea zilelor mele
Plâng pe apă vălurele.
Păsări mici în cuiburele;
De greul traiului meu
Plânge apa pe pârâu,
Pasărea în cuibul său!"


Sursa: Legende populare romanesti!