13 februarie 2015

Dacă aş avea o jumătate

Sunt incapabilă de one night stand. Am nevoie de curte, de cuvinte, de radiografie, de învăluire, de o mulţime de detalii din care să compun pornirea de a mă dezbrăca în faţa unui bărbat. Trebuie să mă excite cu creierul şi abia apoi cu vreun trup impecabil sau cu nişte dinţi imaculaţi...

De câte ori am iertat câte o mizerie de-a unui bărbat, am descoperit curând că de fapt nu l-am iertat. Sau, mai degrabă, nu l-am înţeles, deci nu l-am mai iubit.

Dacă aş avea o jumătate
... i-aş iubi felul în care mă iubeşte. Celelalte calităţi sunt mereu imperfecte şi mai uşor de găsit.

Lumea în care trăiesc. Am tot vrut să fiu mai bună ca alţii, să ajung ca alţii, să-i depăşesc pe unii, să-i înţeleg pe alţii... Nu poţi ignora lumea ca să-ţi urmezi drumul ales, trebuie să-i vezi bine, să ştii cu cine te măsori, cum arată oamenii pe dinăuntru, mai ales în meseria mea. Nu poţi fi actor fără să fii măcar unul dintre oamenii lângă care trăieşti...

Dacă aş fi bărbat, n-aş iubi o femeie pentru frumuseţea ei, ci pentru feminitatea ei...

Dor de iubirea vieţii tale- e culmea dorului. Întreabă-ţi sufletul. Îţi va spune, probabil, că atunci te-a cunoscut cu adevărat...
Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta

Sursa: Dumitru Amelia Stefania


Niciun comentariu: