13 aprilie 2016

Ministerul Educatiei, a legitimat "neschimbarea"

Săptămâna trecută s-a încheiat o etapă dintr-un nou proces de reformă în educație: Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a anunțat planul cadru la gimnaziu. S-a întâmplat așa: din două variante finale, comisia de validare o agrea pe cea care ar fi dat mai multă flexibilitate școlilor, dar a girat-o pe cea strictă, pentru că nu a avut încredere că școlile ar fi folosit corect fereastra de libertate și de inovare pe care ar fi câștigat-o. 


Experții numiți personal de ministrul Curaj, care în februarie cereau schimbare radicală, au sfârșit "jucând jocul" în afara terenului și au aflat de la presă decizia finală ("Stefan Vlaston cu Florian Colceag și cu Oana Moraru se întrebau: «Unde sunt planurile cadru, le-ați văzut?»", spune Marian Staş.) Iar despre procesul de consultare publică fără precedent, elevii și Mircea Miclea, fost ministru al Educației, spun că a legitimat "neschimbarea".


Aceast plan cadru nu este rezultatul unor negocieri inteligente, așezate pe nevoile noastre de a ne mișca într-o anumită direcție. Singurul lucru inteligent despre el este împachetarea într-un scenariu mediatic, numai bun să salveze reputația unui mandat. Chestia cu istoria și latinitatea a picat numai bine.

Niciun comentariu: