Am tot citit forumuri ale parintilor de prin Spania, Franta,
Marea Britanie, Italia. Am comparat ce-am inteles ca spun parintii acolo
cu site-urile scolilor si oferta lor educationala. Peste tot pluteste
un fel de efervescenta a asteptarilor, o nerabdare a parintilor de a-si
vedea copiii angrenati in tot felul de activitati, provocari si programe
inca de la 1 an. Ca sa nu mai spun de play-groups, initiate de
psihologi inca de la 5-6 luni.
Le citesc ca sa ma mai incurajez
si deci sa nu imi pierd elanul. Pentru ca daca ma intorc catre
majoritatea parintilor romani, sincer si fara sa supar pe nimeni, mi se
pare ca plutesc in aer numai frici: Daca mi se imbolnaveste puiul? Daca
educatoarea nu il iubeste suficient? Daca oboseste la gradi? Daca plange
cand il las?
Fara sa fiu vreun psiholog abil, n-am cum sa nu vad ce
spirit transmit copiilor. Ii vrem mai mult cocoliti si in siguranta
caminului, fara riscuri si provocari prea mari, sub ocrotirea vreunei
bunici anxioase sau vreunei bone excesiv de protectoare, decat afara,
explorand sau depasind provocari.
De ce ne-am mira astazi ca
lucrurile merg prost pentru romani? Intuitia imi spune ca nu vom avea
nici pe viitor oameni decisi si salturi dramatice in dezvoltare, atata
timp cat generatia actuala de parinti isi creste copiii cu frici, amanari si teama de a nu-i obosi invatand.
2 comentarii:
Ce sa mai vorbim, la noi programa scolara este mult prea stufoasa, si copiii prea putin motivati.
Ce sa mai vorbim, la noi programa scolara este mult prea stufoasa, si copiii prea putin motivati.
Trimiteți un comentariu