O întrebare care vă duce la Creator

Cu alte cuvinte, fiecare individ este completat de celălalt „Când tot Israel a devenit responsabil pentru celălalt.” Deoarece Tora nu le-a fost dată înainte ca fiecare şi tot Israel să fie întrebaţi dacă acceptă să ia asupra lor preceptul de a-l iubi pe celălalt în cea mai mare măsură, exprimată în aceste cuvinte: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.

Vedem aici, descrierea situaţiei în care toată lumea simte principalele interogări extinse în sine. „Sunt eu, cu adevărat, dispus să iubesc pe alţii?”
Este vorba de o întrebare principală şi aceasta determină întreaga mea viaţă. La urma urmei, nu vreau să merg să trăiesc în acest „club de interese”, sunt aici pentru a obţine ceva. Eu sunt aici tot timpul, am pus mulţi bani şi energie, chiar dacă pot să reuşesc în multe alte domenii. De fapt, există aici mulţi oameni talentaţi, care pot avea tot ceea ce lumea le poate oferi, dar au abandonat recompensele acestei lumi şi ei sunt aşezaţi nemişcaţi, la lecţii. Este corect? Acesta este modul în care ar trebui să-şi trăiască viaţa?

Deci, trebuie să ne punem, mereu, această întrebare despre dragoste: Când va ieşi la suprafaţă ? Când nevoia de a iubi pe celălalt, ca pe mine însumi, mă apucă de găt ? De ce am nevoie pentru a analiza situaţia actuală, cu privire la iubirea faţă de mine şi cum menţin un raport cu ceilalţi?

La urma urmei, mă văd ca parte a naţiunii Israel, ceea ce înseamnă cei care doresc să atingă Yashar-El (direct spre Creator), pentru a fi similar cu El, prin acţiunile de dăruire. Este singurul mod în care putem atinge adeziunea cu El, care este scopul creaţiei. Ce pot să-i dau Lui? Singura şansă pe care o am este de a învăţa atributul de dăruire de la El, de a fi precum El, în atitudinea mea faţă de ceilalţi.

Trebuie să descopăr că El iubeşte pe toată lumea şi le dăruieşte tuturor. Apoi, funcţionând în acelaşi mod faţă de ceilalţi, eu devin ca El, sunt în comuniune cu El şi îi arăt Lui, acţiunea mea care realizează dragostea faţă de ceilalţi.

Aceasta înseamnă că fiecare şi fiecare în Israel ia asupra lui grija şi munca pentru fiecare membru al naţiunii, de a satisface toate nevoile lor, nu mai puţin decât măsura imprimată în el, pentru grija faţă de nevoile sale. Este deja măsura atitudinii mele faţă de prieten: a avea grijă de el la fel de mult cum am de mine. Acesta este similar modului în care o mamă se preocupă, constant, de copilul ei. Până ce nu ating asta, nu ajung la obiectivul Israel, nu am minimul echivalenţei de formă cu Creatorul şi rămân la nivelul „animal”. Dar, dacă îmi pasă de alţii mai mult decât de mine, voi putea fi numit „uman”.

Ce este „poporul Israel” ?

Sunt oamenii care trebuie să atingă adeziunea cu Creatorul. Practic, eu îi identific prin capacitatea lor de a acţiona reciproc, a avea eforturi reciproce. Cu cine voi putea sta în faţa muntelui Sinai? Cu tot respectul, nu cu membrii parlamentului şi nu cu vecinii mei, ci cu oamenii care mă înţeleg şi care sunt gata să meargă cu mine, mai departe, pe calea de concesii reciproce şi conexiune mutuală, pentru a descoperi Forţa Superioară în ea şi de a-i aduce Lui satisfacţie. Ei sunt „naţiunea” mea, pentru moment.

Mai târziu, acest concept se dezvoltă şi învăluie întreaga lume.