Cel mai interesant telefon vine din Germania și aduce cu el câteva aspecte unice
alături de o interfață de utilizare interesantă.
Era și timpul ca o companie germană intrată de curand pe piața
smartphone-urilor să reușească cu adevărat să atragă atenția
asupra unui produs de-al lor.
Linshof a
anunțat de curând printr-un comunicat de presă că modelul i8, un
smartphone, se diferențiază de restul prin câteva caracteristici
remarcabile, dintre care cele mai importante sunt capacitatea de stocare
și design-ul.
Nici raportul calitate/preț nu este de ignorat, cei de la
Linshof descriindu-și produsul drept un ”dispozitiv high-end la un preț
mid-range”, fapt ce trezit interesul multora care sperau să vadă un nou
OnePlus One.
Iar așteptările acestora nu au fost înșelate, Linshof
i8 fiind dotat cu hardware extrem de performant.
Telefonul are un ecran
Full HD Super AMOLED de 5 inci care ascunde un procesor
octa-core de 2,1 GHz. După cum notează cei de la GSMarena,
am putea avea de-a face aici cu un model Qualcomm Snapdragon 810, sau
un MediaTek 6795. Lista specificațiilor va fi completată de 3GB de RAM
alături de 80 GB pentru stocarea datelor. Acești 80GB sunt compuși
dintr-un modul de 16GB dedicați sistemului de operare și al aplicațiilor,
modul care va fi tactat la frecvență mult mai mare decât restul de 64GB
standard. Telefonul va fi scos pe piață în primul semestru al anului 2015,
până atunci existând posibilitatea ca unele dintre aceste specificații
să se schimbe.
Camera foto principală este de 13 megapixeli, iar camera
secundară este de 8. Nemtii au montat o baterie de 3.100 mAh care se
va dovedi necesară ecranului de pe Linshof i8, iar sistemul de operare
se pare că va fi Android 5.0 Lollipop cu o interfață creată de germani. Smartphone-ul va beneficia, printre altele, de GPS, Bluetooth 4.0, NFC, 4G etc.
Design-ul nu este ceva cu care suntem obișnuiți, telefonul având mai
degrabă forma unui octogon. Se vehiculează zvonul că spatele ar fi
fabricat din aluminiu, dar nu foarte mult informații sunt disponibile
aici. Alături de telefon se va lansa, totuși, și-o tabletă Linshof cu
ecran de 2048 x 1536 pixeli și-o baterie de 9.000 mAh. Ne se știe încă
dacă acesta va apărea pe piață, dar se vorbește, după cum am menționat
mai devreme, de primul semestru al anului viitor ca o posibilă perioadă de
lansare.
Sursa: playtech.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu