31 martie 2015

Gazduiesc: Parintii care fac un hobby din copiii lor

                                          Parintii care fac un hobby din copiii lor
Simt, de ani buni incoace, ca sunt tot mai multi parinti, extrem de anxiosi, cand vine vorba de creșterea propriilor copii. Exista chiar studii recente care arata ca asta se intampla, in general, tuturor parintilor din lume, mai ales celor din tarile dezvoltate.
Asta e un paradox, pentru ca mai toti copiii de aici au o viata cu mult mai sigura, protejata medical si social. Practic, ei sunt generatia celui mai sigur secol.
Totusi, de ce parintii de astazi se consuma atat de mult pentru tot felul de teme marunte? De ce sunt atat de exagerati si superprotectori, pana la legatul siretului, stersul fiecarei lacrimi, reglarea interventionista a celor mai naturale conflicte? De ce nu reusesc ei sa faca transfer de putere si autonomie copiilor lor, asa cum faceau parintii nostri, natural si autentic, intr-o perioada cu mult mai tulbure si incerta?
Una din explicatii - pe langa stilul alarmist al stirilor despre tot felul de catastrofe sau tendinta de suprainformare - este ca exista, se pare, o specie noua de parinti: cei care se toarna cu totul in copii, se dedica lor, uitand de echilibrul propriilor nevoi: parintii care fac un hobby din copiii lor. Acestia pot deveni la fel de nocivi ca parintii neglijenti: din exces de atentie si ingrijorare, copiii lor fie devin ultrasensibili si bolnaviciosi, fie nesiguri si ezitanti, fie mofturosi si labili.
In principiu, parintii-elicopter, obsedati de control si exigenti cu fiecare detaliu al cresterii copiilor lor sunt si tare fricosi, negativisti, proiecteaza tot felul de asteptari catastrofice, dorm cu ei in pat, fac un capat de tara din fiecare stranut, pun, in general, raul inainte. Din dorința de a-l creste bine, pun peste toate ingredientele pozitive ale atentiei lor, otrava fricii si a nesigurantei proprii. Lucru care se lipeste iremediabil de copii, influentandu-le dramatic alegerile, voata scolara si relatiile sociale.
In parenting, regula de aur este sa nu te straduiesti exagerat. Sa iti permiti sa fii tu insuti. Energia lucrurilor pe care le faci e de o mie de ori mai importanta decat ce faci propriu-zis. Energia asta este sanatoasa doar daca tu ai, in principiu, o viata proprie, dincolo de copilul tau. De acolo il poti incarca si pe el sufleteste. Ce este trist in profilul parintelui exagerat este ca, desi are cele mai frumoase ambitii, acesta nu face decat sa se incarce el sufleteste de la copil: sa il paraziteze emotional, sa il copleseasca, doar pentru a da sens vieții proprii. E un egoism impachetat cu cele mai bune intentii, care da bine in public, dar care, pe termen lung, fura copilului sansa de a se descoperi pe sine si curajul de a fi liber.

sursa: Oana Moraru

2 comentarii:

axasport spunea...

rumos spus. o singura mentiune: stradania vine atunci cand tu ca parinte ai crescut intrun mediu nesanatos, in care totul se facea 'pentru ca asa trebuie', ai pus intrebarea de ce si ti s-a raspuns 'pentru ca asa se face', ai invatat de rusine, te-ai comportat frumos ca altfel 'ce zic vecinii' etc. Sunt parinti pentru care exista paradigme f bine inradacinate. Acesti parinti se straduie pentru ca nu reusesc sa creasca 'natural' un copil, pentru ca pentur ei, 'natural' ar fi fost altceva decat si-au dorit... Mi s-a reprosat ca citesc prea mult pe zona de parenting si ca nu fac 'natural'... Probabil motivul este ca incerc sa cresc un copil liber si independent... Si mi-e mai usor sa gasesc unele raspunsuri in articolele de parenting decat luand propriul exemplu sau sfaturile celor din jur. E greu, dar simt ca functioneaza, desi in paralel stradania e mare... Pentru ca instinctele mele zic una, dar exemplele din propria viata si sfaturile apropiatilor zic cu totul altceva

freshblog spunea...

Straduinta e buna. Atat timp cat ea nu-ti creeaza disconfort sau senzatia ca fortezi lucrurile. Oricat de bune sunt alegerile tale nu prea au impact daca le faci cu incordare sau impotriva naturii tale. Copiii aud intai muzica, si pe urma cuvintele.