Alergam in sprint spre vacanta

Suntem multi in situatia aceasta: Traim pe fuga, iubim pe fuga, mancam pe fuga, dormim pe fuga. Intre dimineata si seara, e sprintul....(m-am inspirat din ciclism). Ne trezim ca trec anotimpurile peste noi. Anii fug si ei. Ne ardem viata prin birouri rigide, in zgomotul tastelor si-al aparatelor de aer conditionat, inchisi intre calculatoare, despre care ne amagim ca ne-ar fi ferestre spre lume. Visam pe google, radem pe facebook, ne dăm întalnire pe mess si, cand mergem in weekend-uri folosim o camera video , pentru ca mai apoi sa le aratam colegilor de serviciu, prietenilor sau rudelor ce locuri minunate am vizitatat, noi!
Ne traim iubirile intre doua sms-uri si ne amagim c-am fi fericiti.

Ne culcam cu stiri si talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoasterii. Ii sunam pe cei dragi in graba, poate din automatism, ca apoi sa-i repezim, aruncându-le în fata arogantul: “Stti, n-am timp!”.
Discutii, telefoane, nervi, resemnare, evadare. Evadare? Alergam in sprint spre vacanta. Surprindem cu o camera video, o saptamana, doua… Pauza de respiratie. Niciodata detasare, insa. Chiar asa, cand ti-ai inchis ultima data telefonul? Si apoi… o luam de la capat, mai inversunat. Crispati, hulpavi, avizi de viteza. Pana la urmatoarea pauza. Si tot asa. Roboti rigizi, prizonieri in propriile vieti. De parca daca ne-am opri, am pierde TRENUL.
Caram dupa noi -povara grea – glodul prejudecatilor. Gandim… cu viteza gandului. Pierdem esenta, caci niciodata: N-AVEM TIMP.
Citim titluri, dar uitam povestile.
Ca sa faci parte din lumea asta, trebuie să tii pasul cu ea. Asta e preţul pe care-l platim cu totii.
Uneori, simt nevoia sa-mi cer timpul inapoi. Dar… N-AM TIMP sa fac asta. Trebuie sa fug, acum. Undeva, cineva ar putea sa ma lase in urma...