10 decembrie 2015

Un cliseu

Pentru mine este deja un cliseu urmatorul scenariu:
Ea si el se cunosc, exista o atractie fizica intre ei, la inceput isi doresc sa creada ca sunt compatibili si incep o relatie. Totul este roz, isi imagineaza ca au intalnit "sufletul pereche", insa dupa un timp euforia dispare incet incet. Isi dau seama ca nu sunt chiar atat de compatibili pe cat credeau atunci cand erau sub imperiul "fluturasilor din stomac", incep sa se certe, sa se acuze reciproc, acolo unde inainte erau calitati acum vad defectele.

Insa amintirea frumoasa a inceputului ramane. Nici unul nu isi doreste sa renunte la relatie, ci spera ca poate partenerul se va schimba si vor fi la fel de fericiti. Lunile si anii trec, relatia este toxica, disfunctionala, iar cei doi sufera mult. Dar nu renunta. Cu cat mai mult timp trece, cu atat mai atasati devin de investitia pe care au facut-o in relatie: toate visurile lor, toate eforturile lor, toate lacrimile, toate sacrificiile si compromisurile trebuie sa le fie recompensate cumva. Nu pot sa renunte acum, dupa tot ce au investit si au indurat.
In acest punct, modalitatea lor de gandire este asemanatoare cu cea a unui jucator la jocuri de noroc - poate au avut un castig la inceput, asa ca vor continua sa investeasca si sa piarda oricat, in speranta ca isi vor recupera investitia. Poate din cand in cand mai au cate un castig mic, asa ca vor continua sa joace. Nici nu vor sa constientizeze ca de mult investitia lor nu mai este profitabila, ba din contra, sunt pe minus. Dar cum autoiluzionarea moare ultima, continua sa isi altereze viata.
O abordare clara, lucida si rationala asupra vietii te indeamna sa fii tot timpul atent la cat investesti si cat castigi. Daca observi ca pierzi, normal este sa iti limitezi pierderile, nu sa continui sa investesti in speranta ca poate, cumva, printr-o magie, iti vei recupera investitiile facute.
Fa diferenta dintre realitate si autoamagire. Scenariile din mintea ta care nu se bazeaza pe realitate, ci pe refuzul acceptarii ei, iti aduc multa suferinta inutila si pierderi in toate domeniile vietii tale.

Niciun comentariu: