4 aprilie 2014

Bilantul autostrăzilor din România

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a făcut recent un bilanț al stadiului în care sunt planurile și lucrările mai multor tronsoane de autostrăzi din România, reieșind că o bună parte dintre ele se află în stadiul de evaluare și avizare. 

Prezentarea acestora are loc în contextul creșterii accizei la combustibili, de la 1 aprilie.  

Iată care sunt planurile lui Șova și în ce stadiu se află lucrările. 

1.Documentația pentru autostrada Sibiu - Pitești a ajuns recent la Autoritatea Naționala pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), pentru evaluare. 
“Sunt zece zile de evaluare, după care se publică anunțul pentru atribuirea studiului de fezabilitate”, a precizat Șova. Potrivit lui Șova, pe această autostradă se va putea circula “integral” de la începutul lui 2019.
Tot la ANRMAP se află și documentația pentru tronsoanele Pașcani - Iași - Ungheni și Târgu Mureș - Târgu Neamț - Pașcani, plus centura de Nord a Capitalei.  

Și documentația pentru atribuirea studiului de fezabilitate, pentru autostrăzile Sibiu - Brașov și Brașov – Bacău, se află tot la aceeași instituție. 

“Deci pe Sibiu - Brașov avem revizuire de studiu de fezabilitate, acolo avem un studiu de fezabilitate pentru drum expres care urmează să fie transformat în autostradă”, a adăugat Șova. 

El a mai spus că pentru tronsonul Brașov- Bacău nu există studiu de fezabilitate, iar acesta trebuie făcut “de la zero”.

2. Tronsoanele Focșani - Bacău, Bacău - Pașcani, Pașcani - Siret, București - Giurgiu, București - Alexandria, Alexandria - Craiova și Craiova – Calafat se află în proces de avizare, urmând ca ministerul să primească răspunsul pentru documentație, în această săptămână. 

Șova a precizat că imediat după primirea răspunsului, va fi publicat anunțul pentru demararea licitației publice. 

3.Tronsonul Suplacu de Barcău - Borș 

Anunțul pentru licitația publică și participare va fi publicat între 14 și 28 aprilie, astfel că potrivit lui Șova, până în 2016, urmează să fie terminați cei 64 km.

“Anul acesta există alocare de la bugetul de stat 55 de milioane de lei pentru lucrările care se pot face”, a adăugat ministrul.  

4. Pentru tronsoanele Sibiu - Boița și pentru Pitești - Curtea de Argeș - Râmnicu Vâlcea,Șova a mai spus că licitațiile vor fi demarate la începului lui 2015.
“Veți vedea anunțurile propriu-zise, deci se scot la licitație sub condiția realizării lor într-un termen de 4 luni. Asta este un lucru bun pentru că nu vor putea participa decât firme serioase care au resurse pentru a realiza într-un termen atât de scurt studiile de fezabilitate”, susține Dan Șova. 

5.Pentru Nădlac - Arad lotul 2, cu falimentul companiei Alpine, la începutul lunii martie a fost realizat raportul evaluatorului pentru stadiul lucrărilor. 

“În jurul datei de 10 aprilie vom avea în SEAP publicarea anunțului pentru începerea licitației cu termen de depunere a ofertelor sfârșitul lunii mai”, a spus Șova 

6. Pentru Sebeș - Turda, în decembrie au fost atribuite toate cele 4 loturi, iar în prezent autostrada a intrat în procedură de contestare. 

“Pe lotul 4 am câștigat definitiv la Curtea de Apel București. Curtea de Apel a amânat pronunțarea pe lotul 1 pe 3 aprilie și pe lotul 3 pe 7 aprilie. Deci pe 1 și 3 vom avea un răspuns până săptămâna aceasta, până lunea viitoare. Lotul 2 este singurul pentru care s-a cerut o reevaluare a prețului dat de cel situat pe locul întâi, pe care comisia de licitație l-a exclus pentru neîndeplinirea unor condiții de natură tehnică. Reevaluarea solicitată de CNSC se va face după ce se va pronunța Curtea de Apel tot în primele două săptămâni ale lunii aprilie”, a explicat ministrul. 

7. Începerea lucrărilor pentru tronsonul Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureș.

Potrivit lui Șova, la sfârșitul lunii mai, Ministerul va avea anunțul de participare în sistemul electronic de achiziții publice SEAP.  Astfel, la sfârșitul lunii viitoare urmează să fie demarată licitația pentru lucrările tronsoanelor Câmpia Turzii - Ogra și Ogra - Târgu Mureș. “Este vorba de 37 km Câmpia Turzii - Ogra și Ogra - Târgu Mureș încă 18 km”, a precizat Șova.  

Niciun comentariu: