6 iunie 2014

Povestea de pe planeta indepartata


A fost odata o planeta unde, din nu se stie care cauze, ramasese o singura fiinta. Planeta fusese evoluata din punct de vedere tehnologic, dar acum fiinta aceea era singura. Tehnologia existenta permitea ca totul sa fie sub control. De fapt toata planeta era acoperita de beton sau cam asa ceva. Creierele masinilor asigurau un aer curat, proaspat, cu arome la dorinta. Puteai incerca briza marii la munte si parfum de brad pe malul marii. Holograme desavarsite iti asigurau peisaje de vis, pe cat de realiste, pe atat de perfecte. O vreme, fiinta s-a gandit daca sa creeze alte fiinte ca el... Dar ar fi fost prea plictisitor. Ar fi fost fie masini, fie holograme. Tot ce tinea de natural fusese uitat. Erau lucruri care nu puteau fi tinute sub control, asa ca fusesera eliminate treptat. Intr-o buna zi, acea fiinta s-a trezit si a cautat niste masini care sa il ajute sa realizeze ce dorea cu adevarat. Si masinile au inceput sa smulga bucati din beton, sa sfredeleasca placa groasa ce acoperea planeta. Crapaturi au inceput sa se extinda in jurul masinilor, fiinta trebuia sa aiba grija sa nu piarda utilajele. A durat foarte mult sa strapunga scoarta artificiala. Mecanismele de pe planeta au inceput sa mearga rau din cauza trepidatiilor, dar fiinta aceea nu isi mai dorea altceva. Dupa o asteptare care parea fara sfarsit, cand stratul gros parea de neinvins, ceva de dinauntru a inceput sa il ajute. Aburi, stropi, incepeau sa iasa printre crapaturile din adancime. In sfarsit, fiinta aceea a putut sa degaje o portiune unde se vedeau pietre, stanci, nisip si putin pamant. Epuizata si fericita, a mirosit si a mangaiat pietricelele, apoi a adormit pe solul planetei. Pentru totdeauna. Reusise sa isi intalneasca miezul proaspat, viu, natural, aflat in adanc. Si acel miez traia in locul ei si devenise liber.

Un comentariu:

Mucegai Ales spunea...

Asta chiar e o poveste SF grozav de buna. As spune ca este...miezoasa!
Felicitari!