Simona Halep este prima jucătoare din istoria tenisului românesc care reușește această performanță.
Asiatica
Na Li, actuala ocupantă a locului doi în ierarhia WTA, a anunțat
că nu va participa la turneele de la Montreal, Cininnati și US Open.
Chinezoiaca în vârstă de 32 de ani, campioană la Australian Open în
acest sezon, are de apărat multe puncte în perioada următoare, astfel că
va pierde teren în clasamentul WTA și va pierde foarte probabil locul doi.
Simona Halep, ocupanta locului trei, este la doar 175 de puncte în urma sa. și are posibilitatea foarte curând de a urca pe locul doi.
”Din
păcate, am decis să mă retrag de la următoarele turnee WTA: Montreal,
Cincinnati și US Open. Din luna martie am avut probleme la genunchi, iar
acest lucru m-a împiedicat să joc la cel mai înalt nivel al meu. Echipa
mea medicală m-a sfătuit că am nevoie de o pauză pentru a mă odihni și
pentru ca genunchiul meu să se vindece complet”, a scris e Na Li, pe
contul personal de Facebook.
Simona Halep (22 de ani) a anunțat
și ea că nu va participa la turneul de la Montreal, ci va merge doar la
Cincinnati și New Haven - unde anul trecut a ieșit învingătoare -
înainte de a încerca să cucerească primul titlu de Grand Slam din
carieră, la New York.
Un comentariu:
Salut la to?i, ma cheama Ana, eu am 25 de ani ?i vreu sa scriu cum m-a ajutat Fito spray pentru slabire, sa rezolv problemele cu greutatea. Aproape fiecare membru din familia mea are s-au a avut excesul de greutate aceasta se transmite din genera?ie in genera?ie.
Cu parere de rau n-a trecut aceasta boala genetica ?i alaturi de mine. Eu mi-am pus scopul sa slabesc in orice mod, am incecat sportul, diete, diferite preparate, dar cu adevarat m-a ajutat numai Fito.
Cum ?i cand am aflat despre efectul Fito spray pentru slabire
Cum deacum am spus, am incercat multe metode de slabire, multa informatie importanta am aflat pe forumurile speciale. Comentariile despre Fito spray mi-au parut cele mai bune, unele femei scriau ca au obtinut rezultate excelente intr-o perioada foarte scurta. In comentarii de asa fel eu nu credeam caci stiam ca multe din ele sunt inselatoare, dar trebuiam sa incerc ceva nou ca sa scap de excesul de greutate.
Fito slabire prin pulverizare
Vroiam sa stiu cat mai mult despre acest produs, citeam articole, comentarii, opinii, complect m-a convins sa incerc o prietena de a mea, care singura s-a folosit de acest spray si a ramas multumita. Inca un moment important pentru mine era influienta spreyului asupra sanatatii, nu vroiam sa pierd greu tate si sa obtin din aceasta cauza. Mai o problema consta in aceea, unde se poate de gasit produsul calitativ, multa lume scria ca a cumparat imitatii si n-a obtinut rezultatul dorit
collamask inselare sau adevar
Trimiteți un comentariu