Un singur ceas am, însă în loc de cifre, ceasul are cuvinte…şi atunci, ştiu întotdeauna cât este cuvântul.
Iar cuvintele acestea neprihănite alcătuiesc chipul meu văzut şi nevăzut, într-o alchimie a trecerii. Le-am lăsat să vină, ca să mă trezească dintre tăceri, să-mi toarcă liniştite în suflet, după care, să plece.
Şi ele…lasă urme.(Nu orice dâră are şansa să devină urmă).
Apoi devin stare durabilă şi identitate.
Doar eu le hotărăsc soarta.
Nu las pe nimeni să arunce zarul pentru mine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu