Runa
de Daniela Bogdan Cecilia
Noi doi, ne-am născut, tu ştii, mînă-n mînă
Ca sîngele tău în al meu să rămînă.
Cu frunţile sus, lipite de-o zare
Am rămas şi vom rămîne-n picioare.
Cînd roua privirii o-ndreptam spre pămînt,
Cu iarba, cu paşii făceam legămînt.
Iar ziua, curgînd sub ninsori de salcîm
Deveneam încet, încet, alt tărîm.
Doar seara, la-ntrebări cu-nţelepciune
Ne prefăceam rostirea-n rugăciune.
Şi-am coborît sub vremea cea de ceară
Să nu ne devenim nicicînd povară.
Noi doi vom muri, tu ştii, mînă-n mînă
Ca veşnicia mea în a ta să rămînă.
Până unde?
de Daniela Bogdan Cecilia
Până unde, până unde,
Sângele se tot ascunde?”
Pân-acolo, unde-n vară
Iarba se va îmbrăca în ceară.
Până-acolo, unde-n cânt
Zboru-şi va lua veşmânt.
Pân-acolo, unde-n seară
Vorba nu va fi povară.
Până-acolo, unde-n fiu
Timpul nu va fi târziu.
Până-acolo, unde-n faţă
Moartea se va face viaţă.
Până-acolo, până unde-i
Foc în sângele secundei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu