4 iunie 2015

Deştepte-s ciorile

Am povestit cu atâta entuziasm despre cât de deştepte-s ciorile, cum au ele dialecte şi lasă nucile să pice sub roţile maşinilor, ca să le spargă coaja, cum învaţă chiar şi cuvinte omeneşti şi ţin minte feţele, ba le şi aduc daruri unora care le cad cu tronc, în fine, le-am vorbit mult de bine, aşa că azi ne-am trezit cu doi pui de cioară împleticindu-se prin curte.

N-a mai fost nevoie să ne punem mască atunci când mergem să subtilizăm un pui din cuib, cum se recomandă ca să nu fii apoi taxat de tot clanul croncănitor. Maică-sa nu i-a recuperat încă pe cioricei, iar ei habar n-au să zboare, aşa că i-am invitat la noi la couchsurfing, ocazie cu care am aflat că nu deschid larg ciocul ca să ciupească, ci ca să fie îndesaţi cu mâncare, fiindcă nici să se hrănească n-au habar. 
Aşa că m-am apucat să le fierb un ou de găină, să-i omenim pe John Snow 1 şi John Snow 2.

2 comentarii:

azitino spunea...

Vreau si eu una ! Jur ca o sa am grija de ea si ca o las libera si ca o hranesc si ca o sa fim prietene pe viata. Cel mai mult imi doresc o cioara!!!!!

Andra Croitoru spunea...

Cioara mea învățase să zboare și după ce cutreiera ziua prin cartier, se întorcea seara acasă... Făcea foarte multă gălăgie și stătea mereu pe umăr.