Nu pot fi (din fericire pentru...altii) un egocentric

Nu pot fi (din fericire pentru...altii) un egocentric alintat, nici un obiectivist rece, in ambele cazuri as fi ratat dimensiunea via media a raspunsurilor mele “stiintifice“. De fapt, incerc sa fiu logic, formal, simbolic nu-mi este la indemana. Subiectul cu un ego supradimensionat se vaita :”Trebuia ca toate astea sa mi se intample mie !”.
Egocentricul modifica, imaginar, realitatea data. In schimb, subiectul cu un ego minimizat, pliat pe inregistrarea seriala a realitatilor, va exclama : "Trebuia ca tot ce s-a intamplat sa se intample !” Ego-ul obiectivat pana la anularea personalitatii inregistreaza corect, dar pasiv, evenimentele, nevrand (sau neindraznind) sa intervina meliorist in succesiunea lor. Este riscanta si o pozitie si alta?

Daca ma gandesc că o atitudine de tip Ichhaftigkeit merge intotdeauna pana la paranoia, iar cea de tip Sachlichkeit poate sa decada intr-o sanatoasa, banala lasitate, este sa fie o aporie! Asadar, geneza unor sentimente cauzate de o virtualitate (nici Dumnezeu nu e virtual, dimpotriva!) nu poate fi motivata decat de impulsiuni reglatoare ale unui psihism labil, ceea ce nu este inca de domeniul patologicului... nu inca !
Imi veti explica, veti detalia, desigur ca aveti cea mai imposibila specializare ... sunteti, nu traiti! Chiar sunteti ?
Multumesc frumos !