14 octombrie 2015

Oameni care aleg sa se sacrifice pentru binele altora

Sunt oameni care spun ca aleg sa se sacrifice pentru binele altora, ca sa fie altii fericiti. Intalnim acest "sacrificiu" in familie, in relatii de cuplu sau in alte situatii.
Despre doua aspecte vreau sa vorbesc.
1. Daca o faci din iubire - adica din placerea de a darui, de ce spui ca este un sacrificiu - adica ca renunti la ceva pretios pentru tine? Pentru ca daca ai face ceva din iubire neconditionata, nu ar mai fi sacrificiu, ar fi iubire si daruire.

2. Am observat ca sunt persoane care aleg calea usoara - de exemplu dependenta de altcineva, nu devin independente material, profesional, social, emotional, s.a.m.d., poate chiar din comoditate sau din lene, iar apoi spun ca s-au sacrificat pentru cealalta persoana sau pentru familie. A fost alegerea lor sa traiasca in felul in care au facut-o, deci de ce incearca sa ii impovareze pe altii sau sa-i faca sa se simta vinovati pentru alegerea lor? Este o dovada de neasumare sau de ipocrizie ca tu, un adult, sa faci o alegere si apoi sa spui ca "soarta" sau altii te-au obligat sa faci asta.
Ai ales sa traiesti intr-un fel, asuma-ti consecintele si nu le "mai scoate ochii" celor din jur. Chiar daca ti-a cerut cineva sa te sacrifici, a fost alegerea ta sa accepti asta, asa ca asuma-ti decizia pe care ai luat-o. Ce sens are sa te victimizezi, sa ii impovarezi inutil pe cei pentru care spui ca te-ai "sacrificat", din moment ce a fost alegerea ta?
Asuma-ti deciziile tale si fii demn. Santajul emotional si manipularea nu fac cinste unui adult care traieste constient de sine.
Un ultim aspect despre acest subiect este manipularea subtila sau fatisa pe care o fac aceste persoane. "Eu m-am sacrificat pentru tine, asa ca ma astept sa faci si tu acelasi lucru pentru mine" - adica "eu am ales sa renunt la ceva pretios pentru ca sa te am la mana si sa te pot manipula sa faci si tu acelasi lucru. Iar daca nu-mi vei face pe plac, ma victimizez si te santajez emotional - te fac sa te simti vinovat si rusinat pentru ca nu esti recunoscator si nu ma rasplatesti pentru sacrificiul pe care eu, de bunavoie, l-am facut pentru tine".
Daca iubesti, nu te sacrifici, ci faci ceea ce faci din iubire - adica din placerea de a darui.
Daca ai ales sa te sacrifici pentru ca ai urmarit anumite interese ulterioare... te las pe tine sa constientizezi despre ce este vorba.
Lasa-i pe altii sa aprecieze faptele si actiunile tale. Iar daca te vei fi "sacrificat" dezinteresat, vei fi rasplatit cu siguranta - atat de ceilalti cat si de viata.

Niciun comentariu: