20 februarie 2017

Omenirea va fi trează cu adevărat când îşi va fi reformat şcolile şi închisorile.

Dacă vom ajunge vreodată la nivelul următor al conştiinței, unul dintre primele lucruri pe care le vom face este să dărâmăm din temelii şcoala, aşa cum e ea construită acum.
Nu ştim încă in ce teribilă măsură am ajuns să rănim sufletele copiilor. Îi băgăm, de un secol şi mai bine, într-o îngrozitoare maşinărie concepută inițial de oameni care voiau să producă pe bandă alți oameni capabili să muncească pentru ei. Şi cei mai de succes copii cresc acum în şcoli cu mentalitatea servirii şi a împlinirii planurilor celorlalți.

Câți dintre copiii noştri învață acum în şcoli să aibă standard intern, să îşi asculte visul, să îşi construiască putere interioară şi un sistem de ghidaj capabil să le manifeste propria voință? Câți învață să creadă în ei? Câți se apreciază cu adevărat pe sine?
Lucrez in țară cu grupuri de preşcolari, şcolari mici şi mari. E incredibil cum aparenta competență crescută la exterior, cu vârsta, acoperă un interior din ce în ce mai amorțit şi despiritualizat. N-aveți idee cât poți încă vorbi cu cei mici şi câte ziduri şi stereotipii te parează in grupurile celor mai mari.
Ce nu înțelegem noi e că fiecare copil vine pe lumea asta deja specializat: ştie ce vrea, ştie ce îi aduce plăcere. În loc să-i ajutăm să crească în direcția de ei semnalizată, îi împotmolim pe drumurile paralele ale voinței noastre oarbe.
Cu cât un neam e mai trezit, cu atât şcolile lui sunt mai deschise. Cu atât sunt mai puțin încrâncenate.
Omenirea va fi trează cu adevărat când îşi va fi reformat şcolile şi închisorile.

sursa: oana moraru

Niciun comentariu: