28 aprilie 2014

Cartofii din Polonia vin în România cu 1 ban/kg

Reprezentanții Confederaţiei Asociaţiilor  Ṭărăneşti din Romȃnia  (CATAR) cer autorităților și Guvernului să se implice mai mult în promovarea producătorilor autohtoni și în sprijinirea micilor fermieri, astfel încât să poată face față concurenței neloiale a importurilor de legume și fructe.

”Propunem, ca măsură, o verificare riguroasă a tuturor legumelor şi fructelor importate – a se vedea cazul cartofilor din Polonia care au intrat in ţară cu preţ de 1 ban/kg valoare declarată la care se plătesc taxele”
, a afirmat Alin Buzescu, președintele CATAR, prin intermediul unui comunicat.

În acest sens, Buzescu consideră că este nevoie de soluții care să stimuleze dezvoltarea de depozite locale de legume şi fructe.

Potrivit acestuia, o astfel de măsură i-ar ajuta pe producătorii romȃni să intre în lanţul de supermarket-uri, iar fermierul să se poată concentra doar pe producţie.

Totodată, reprezentantul CATAR mai spune și că este nevoie de un mecanism solid de eliberare/urmărire a carnetelor de producător care să nu poată fi eludat și care ar   garanta calitatea şi trasabilitatea produselor.



SURSA: agrointel.ro

Niciun comentariu: