De 107 ani, “Cumințenia Pământului” își țese neîncetat firul tumultoasei povești. După nenumărate peripeții, din care a ieșit cu picioarele sparte, statueta lui Constantin Brâncuși a revenit la proprietarii de drept care au dat-o în grija Muzeului Cotroceni, unde este expusă de la sfârșitul anului 2012.
Ca o ironie a sorții, opera a ajuns tot într-o instituție publică, după ce familia moștenitoare s-a luptat zeci de ani ca să o recupereze din mâna statului.
Ca o ironie a sorții, opera a ajuns tot într-o instituție publică, după ce familia moștenitoare s-a luptat zeci de ani ca să o recupereze din mâna statului.
Evaluată la o sumă cuprinsă între 15 și 30 de milioane de euro, proprietarii se tem să o ia acasă. Așa au decis să o adăpostească la Cotroceni, până îi vor găsi un cumpărător pe mâna căruia să o lase, dar mai ales dispus să se supună hățisurilor legislative cu care a fost împovărată opera de artă, devenită bun de patrimoniu.
Sculptată de Constantin Brâncuși în 1907, care o vinde ulterior bunului său prieten, inginerul - arhitect Gheorghe Romașcu, opera a avut nevoie de aproape 60 de ani ca să se întoarcă la proprietarii de drept. În procesul cu statul român, care a durat zece ani, au murit de bătrânețe avocați, martori și chiar una dintre cele două fiice ale lui Gheorghe Romașcu, moștenitoarele sculpturii.
În cele din urmă, s-a făcut dreptate, iar “Cumințenia Pământului” a revenit definitiv, în 2010, la moștenitorii celui care a cumpărat-o de la Constantin Brâncuși, în 1910. Întreaga poveste, demnă de un scenariu de film, a fost spusă pentru Yahoo! News de nepotul lui Romașcu, Dinu Viloiu, fost regizor de studio în cadrul Televiziunii Române.
Cu Dinu Viloiu, un pensionar energic, în vârstă de 71 de ani, ne-am întâlnit în prezența lui Bogdan Grabowski, ultimul avocat, din cei patru, care i-a reprezentat pe moștenitori în procesul cu statul român. Jovial și cu mult umor, fostul regizor este încă marcat de experiența procesului de recuperare a operei de artă și se teme ca depănarea poveștii să nu îi aducă lui și familiei sale alte neplăceri. În cei zece ani, cât s-a judecat cu statul român, și-a pierdut mătușa și doi avocați. Mama sa, Paula Ionescu, născută Romașcu, în vârstă de 91 de ani, a apucat însă să vadă recuperată “Cumințenia Pământului”, cumpărată de tatăl său, dar acum, din cauza valorii ei, se teme să o ia acasă.
“Ne-am născut toți cu ea în casă, unde am păstrat-o până în 1957, când România a refuzat moștenirea ‘decadentă’ a lui Brâncuși. După ce și-a dat seama de greșeală, statul a hotărât să facă o retrospectivă a operei lui Brâncuși. Atunci, cei de la Securitate au venit la noi în casă, împreună cu directorul Muzeului de Artă, și au spus că iau sculptura pentru o lună de zile, care s-a transformat în 50 de ani”, a povestit Dinu Viloiu.
Sculptura, recuperată în baza unei scrisori a lui Brâncuși
O relație amoroasă extraconjugală, pe care inginerul Gheorghe Romașcu a avut-o la Craiova, avea să joace, zeci de ani mai târziu, rolul decisiv în procesul de recuperare a operei de artă de la statul român. Amanta inginerului deținea scrisoarea pe care Constantin Brâncuşi a trimis-o pictorului Gheorghe Petraşcu, în care îl ruga să-i spună proprietarului expoziţiei care găzduia opera să i-o dea lui Romaşcu.
Scrisoarea a fost proba cheie în câștigarea lungului proces al moștenitorilor cu statul român.
Ulterior, contestatarii aveau să invoce lipsa unui act de vânzare-cumpărare între Romașcu și Brâncuși, lucru absurd pentru anul 1910.
"Cumințenia" păzitoare de chei
Adusă în casa sa din București, situată pe strada Banu Manta, inginerul Gheorghe Romașcu a pus opera de artă la intrarea în locuință. Copil fiind, Dinu Viloiu își amintește cu zâmbetul pe buze cum bunicul său își punea cheile în brațele “Cumințeniei” și îi spunea să i le păzească.
Acesta a fost rolul sculpturii până în anii ’50, când inginerul Romașcu a fost scos din eleganta sa casă, cu 11 camere, în schimbul căreia i s-au dat două încăperi folosite la comun, în zona Podului Constanța din București, după cum a povestit Dinu Viloiu.
Inginerul Gheorghe Romascu avea să moară în anii ’70, într-o sărăcie lucie, după ce toată viața făcuse drumuri și căi ferate de pe urma cărora adunase câteva proprietăți și nenumărate opere de artă. Pe lângă casa din Banu Manta, inginerul-arhitect își construise alte două case, în sudul Basarabiei, unde lucrase la reconstrucția ecartamentului distrus în timpul Primului Război Mondial. Și pe acestea le-a pierdut odată cu cedarea teritoriilor de către România.
Asta a făcut ca la moartea inginerului, la vârsta de 103 de ani, moștenitorii să facă succesiunea doar pe un birou și două scaune.
“Cumințenia Pământului” aruncată în stradă
În iureșul evacuării din casa de pe Banu Manta, “Cumințenia Pământului” a stat timp de mai multe zile în stradă, pe trotuar, alături de cărți valoroase care au fost furate de țigani.
Dinu Viloiu își amintește că lucrurile familiei, împreună cu statueta, au fost strânse în covoare și mutate într-un mic apartament din București, unde locuia bunica sa. Acolo, “Cumințenia” și-a găsit locul pe o servantă. În tot acest timp, casa inginerului Romașcu se transformase în comisariat militar.
Tot din apartamentul bunicii, statueta, scăpată întreagă ca prin minune din graba evacurii, a fost ridicată în 1957 de angajați ai Securității. Ulterior, a fost expusă la Muzeul Național de Artă, unde moștenitorii lui Romașcu mergeau în vizită, “să o mai vadă”.
Ulterior, după 1990, familia a depus numeroase memorii la Muzeu pentru a-și recupera statueta. Invocând diferite motive, conducerea instituției s-a opus până în ultima clipă restituirii ei, chiar și după ce instanța a dat sentința definitivă.
Mai mult, cât timp a fost în grija Muzeului de Artă a României, “Cumințenia Pământului” s-a ales cu picioarele sparte care i-au fost ulterior lipite. Accidentul rămâne un mister până în ziua de azi, varianta oficială a autorităților fiind aceea că sculptura a fost spartă în timp ce a fost dusă la o expoziție la Veneția, în anii ’70.
Ofertele de vânzare făcute statului român
Deși au existat persoane interesate să o cumpere, procesul nu este deloc unul simplu.
Avocatul Bogdan Grabowski ne-a explicat că sculptura lui Brâncuși este supusă Legii patrimoniului cultural mobil, dată în anul 2000, conform căreia opera face acum parte din tezaur, astfel că nu poate fi scoasă definitiv din țară sau pe o perioadă mai mare de șase luni pe an. Acest lucru face ca cercul potențialilor clienți să se restrângă considerabil în condițiile în care odată cumpărată, “Cumințenia” trebuie să rămână practic în România.
În aceste condiții, avocatul Grabowski a spus că proprietarii au înaintat două oferte de cumpărare către statul român. Una dintre ele a fost făcută imediat după câștigarea definitivă a procesului, în 2010, când scaunul de ministru al Culturii era ocupat de Kelemen Hunor. Ministerul a refuzat să o răscumpere, motivând că opera trebuie scoasă la licitație.
A doua ofertă făcută statului român a fost în mandatul de ministru al lui Puiu Hasotti, când moștenitorii au prezentat mai multe variante de vânzare. Ei propuneau atunci fie închirierea către Muzeul Național de Artă, care adăpostise anterior statueta, fie vânzarea către stat și plata eșalonată, pe parcursul a 20 de ani, la un preț de 20 de milioane de euro. Firește, statul nu a găsit necesară o astfel de investiție.
Pentru că nu aveau unde să o țină într-un mediu sigur, așa au ajuns proprietarii “Cumințeniei” să o ducă la Muzeul Cotroceni, chiar în ziua în care a fost ridicată de la Muzeul Național de Artă.
La Cotroceni, opera este expusă în baza unui contract decomodat, prin care muzeul se obligă să o păstreze în condițiile prevăzute de lege referitoare la microclimat și să îi asigure paza.
Sculptată de Constantin Brâncuși în 1907, care o vinde ulterior bunului său prieten, inginerul - arhitect Gheorghe Romașcu, opera a avut nevoie de aproape 60 de ani ca să se întoarcă la proprietarii de drept. În procesul cu statul român, care a durat zece ani, au murit de bătrânețe avocați, martori și chiar una dintre cele două fiice ale lui Gheorghe Romașcu, moștenitoarele sculpturii.
În cele din urmă, s-a făcut dreptate, iar “Cumințenia Pământului” a revenit definitiv, în 2010, la moștenitorii celui care a cumpărat-o de la Constantin Brâncuși, în 1910. Întreaga poveste, demnă de un scenariu de film, a fost spusă pentru Yahoo! News de nepotul lui Romașcu, Dinu Viloiu, fost regizor de studio în cadrul Televiziunii Române.
Cu Dinu Viloiu, un pensionar energic, în vârstă de 71 de ani, ne-am întâlnit în prezența lui Bogdan Grabowski, ultimul avocat, din cei patru, care i-a reprezentat pe moștenitori în procesul cu statul român. Jovial și cu mult umor, fostul regizor este încă marcat de experiența procesului de recuperare a operei de artă și se teme ca depănarea poveștii să nu îi aducă lui și familiei sale alte neplăceri. În cei zece ani, cât s-a judecat cu statul român, și-a pierdut mătușa și doi avocați. Mama sa, Paula Ionescu, născută Romașcu, în vârstă de 91 de ani, a apucat însă să vadă recuperată “Cumințenia Pământului”, cumpărată de tatăl său, dar acum, din cauza valorii ei, se teme să o ia acasă.
“Ne-am născut toți cu ea în casă, unde am păstrat-o până în 1957, când România a refuzat moștenirea ‘decadentă’ a lui Brâncuși. După ce și-a dat seama de greșeală, statul a hotărât să facă o retrospectivă a operei lui Brâncuși. Atunci, cei de la Securitate au venit la noi în casă, împreună cu directorul Muzeului de Artă, și au spus că iau sculptura pentru o lună de zile, care s-a transformat în 50 de ani”, a povestit Dinu Viloiu.
Sculptura, recuperată în baza unei scrisori a lui Brâncuși
O relație amoroasă extraconjugală, pe care inginerul Gheorghe Romașcu a avut-o la Craiova, avea să joace, zeci de ani mai târziu, rolul decisiv în procesul de recuperare a operei de artă de la statul român. Amanta inginerului deținea scrisoarea pe care Constantin Brâncuşi a trimis-o pictorului Gheorghe Petraşcu, în care îl ruga să-i spună proprietarului expoziţiei care găzduia opera să i-o dea lui Romaşcu.
Scrisoarea a fost proba cheie în câștigarea lungului proces al moștenitorilor cu statul român.
Ulterior, contestatarii aveau să invoce lipsa unui act de vânzare-cumpărare între Romașcu și Brâncuși, lucru absurd pentru anul 1910.
"Cumințenia" păzitoare de chei
Adusă în casa sa din București, situată pe strada Banu Manta, inginerul Gheorghe Romașcu a pus opera de artă la intrarea în locuință. Copil fiind, Dinu Viloiu își amintește cu zâmbetul pe buze cum bunicul său își punea cheile în brațele “Cumințeniei” și îi spunea să i le păzească.
Acesta a fost rolul sculpturii până în anii ’50, când inginerul Romașcu a fost scos din eleganta sa casă, cu 11 camere, în schimbul căreia i s-au dat două încăperi folosite la comun, în zona Podului Constanța din București, după cum a povestit Dinu Viloiu.
Inginerul Gheorghe Romascu avea să moară în anii ’70, într-o sărăcie lucie, după ce toată viața făcuse drumuri și căi ferate de pe urma cărora adunase câteva proprietăți și nenumărate opere de artă. Pe lângă casa din Banu Manta, inginerul-arhitect își construise alte două case, în sudul Basarabiei, unde lucrase la reconstrucția ecartamentului distrus în timpul Primului Război Mondial. Și pe acestea le-a pierdut odată cu cedarea teritoriilor de către România.
Asta a făcut ca la moartea inginerului, la vârsta de 103 de ani, moștenitorii să facă succesiunea doar pe un birou și două scaune.
“Cumințenia Pământului” aruncată în stradă
În iureșul evacuării din casa de pe Banu Manta, “Cumințenia Pământului” a stat timp de mai multe zile în stradă, pe trotuar, alături de cărți valoroase care au fost furate de țigani.
Dinu Viloiu își amintește că lucrurile familiei, împreună cu statueta, au fost strânse în covoare și mutate într-un mic apartament din București, unde locuia bunica sa. Acolo, “Cumințenia” și-a găsit locul pe o servantă. În tot acest timp, casa inginerului Romașcu se transformase în comisariat militar.
Tot din apartamentul bunicii, statueta, scăpată întreagă ca prin minune din graba evacurii, a fost ridicată în 1957 de angajați ai Securității. Ulterior, a fost expusă la Muzeul Național de Artă, unde moștenitorii lui Romașcu mergeau în vizită, “să o mai vadă”.
Ulterior, după 1990, familia a depus numeroase memorii la Muzeu pentru a-și recupera statueta. Invocând diferite motive, conducerea instituției s-a opus până în ultima clipă restituirii ei, chiar și după ce instanța a dat sentința definitivă.
Mai mult, cât timp a fost în grija Muzeului de Artă a României, “Cumințenia Pământului” s-a ales cu picioarele sparte care i-au fost ulterior lipite. Accidentul rămâne un mister până în ziua de azi, varianta oficială a autorităților fiind aceea că sculptura a fost spartă în timp ce a fost dusă la o expoziție la Veneția, în anii ’70.
Ofertele de vânzare făcute statului român
Deși au existat persoane interesate să o cumpere, procesul nu este deloc unul simplu.
Avocatul Bogdan Grabowski ne-a explicat că sculptura lui Brâncuși este supusă Legii patrimoniului cultural mobil, dată în anul 2000, conform căreia opera face acum parte din tezaur, astfel că nu poate fi scoasă definitiv din țară sau pe o perioadă mai mare de șase luni pe an. Acest lucru face ca cercul potențialilor clienți să se restrângă considerabil în condițiile în care odată cumpărată, “Cumințenia” trebuie să rămână practic în România.
În aceste condiții, avocatul Grabowski a spus că proprietarii au înaintat două oferte de cumpărare către statul român. Una dintre ele a fost făcută imediat după câștigarea definitivă a procesului, în 2010, când scaunul de ministru al Culturii era ocupat de Kelemen Hunor. Ministerul a refuzat să o răscumpere, motivând că opera trebuie scoasă la licitație.
A doua ofertă făcută statului român a fost în mandatul de ministru al lui Puiu Hasotti, când moștenitorii au prezentat mai multe variante de vânzare. Ei propuneau atunci fie închirierea către Muzeul Național de Artă, care adăpostise anterior statueta, fie vânzarea către stat și plata eșalonată, pe parcursul a 20 de ani, la un preț de 20 de milioane de euro. Firește, statul nu a găsit necesară o astfel de investiție.
Pentru că nu aveau unde să o țină într-un mediu sigur, așa au ajuns proprietarii “Cumințeniei” să o ducă la Muzeul Cotroceni, chiar în ziua în care a fost ridicată de la Muzeul Național de Artă.
La Cotroceni, opera este expusă în baza unui contract decomodat, prin care muzeul se obligă să o păstreze în condițiile prevăzute de lege referitoare la microclimat și să îi asigure paza.
Se caută cumpărător
Acum, proprietarii caută un cumpărător pentru opera lui Brâncuși, lucru care se dovedește a fi destul de complicat. Și asta pentru că în cazul în care statueta este scoasă și Muzeu și dusă la o casă de licitații, ea trebuie păzită și asigurată, ceea ce generează costuri pe care nicio casă de licitații nu este dispusă să și le asume. Mai mult, în cazul vânzării, comisionul care ar trebui plătit licitatorului ar fi un procent cu două cifre.
“Cumințenia Pământului” este deținută în prezent de Paula Ionescu, mama lui Dinu Viloiu și fiica lui Romașcu, și nepoata de soră a acesteia, Alina Șerbănescu, care la rândul său are doi copii.
“Cumințenia Pământului” este deținută în prezent de Paula Ionescu, mama lui Dinu Viloiu și fiica lui Romașcu, și nepoata de soră a acesteia, Alina Șerbănescu, care la rândul său are doi copii.
3 comentarii:
De ce nu ma mira ca statul nu a considerat necesara aceasta investitie!? Pai legea spune ca e patrimoniu si nu poate fi instrainata....in concluzie ramane in stat.
Eu nu inteleg pentru cine se fac legile astea.....
Pai nu o poate cumpara poporul roman, care e probabil o entitate juridica ? Toti cetatenii Romani, si din Romania si din strainatate sa fie intrebati intr-un referendum daca sunt dispusi sa dea 1 Euro ca sa cumpere aceasta sculptura. Zau, eu as da un Euro, ce conteaza cine ia cei 20 de milioane de Euro, dar aceasta sculptura sa apartina legal pt atata timp cat exista un stat legal numit Romania tuturor cetatenilor romani. Na, stiu ca pe urma o sa se iste dezbateri de daca poporul roman ar dori poate sa revanda sculptura altcuiva, fie persoana juridica, fie corporatie, fie alt stat, poate chiar pt si mai multi bani, poate chiar la o licitatie internationala in care pretul de pornire sa fie de ex triplul datoriei externe a Romaniei...dar zau, chiar si daca s-ar ajunge la mari controvrrse politice, chiar si razboi civil, Doamne fereste, macar e pt o sculptura de valoare de geniu universal peren, nu pt niste gaze consumabile sau cine stie ce vaci sau terenuri...plus ar fi un gest patriotic...dar de aia trebuie pus la referendum. Trebuie studiata problema juridic. Omul a zis ca vrea sa o vanda statului care reprezinta cetatenii romani. Acum de ce sa fim zgarciti ?
Si de ce nu o cumpara aia ultrabogatii, Dinu Patriciu, Becali, care or fi aia ? Asteapta sa-i scada pretul ? De ce nu se ofera ? Mi s-ar parea un gest patriotic din partea lor, chiar spiritual. Daca as fi patriarhul Daniel, eu chiar l-as consilia spiritual pe Becali, ca tot e asa mai religios din fire, sa o cumpere 1/2 + 1/2 in co-proprietate cu BOR, de exemplu. De ce nu se implica acest patriarh ?
Trimiteți un comentariu