Legenda Vrabiei

Demult, demult. cine stie cand se va mai fi fost si aceea a rasarit in mijlocul unei padurii un stejarel, care incepu a creste pe-ncetisorul si a privi cu dragoste la ceilalti stejari de toata mana , care se aflau in jurul sau.
Iata insa ca, nu mult dupa ce a rasarit stejarelul acesta , vine o vrabie si se pune pe dansul, macar ca avea unde se pune si-n alt loc, caci padurea este destul de mare.
Stejarelul, vazand aceasta obraznicie din partea vrabiei se manie foc pe dansa si-i zise:
- Mai vrabie! nu vezi tu ca eu abia acum de cateva zile am rasarit, nu vezi cat sunt de tanar de crud si de slab, n-ai avut tu nicaeri in alt loc unte te pune, numaidecat pe mine?...Ian du-te de-aicea si punete pa alt copac, caci doara padurea e destul de mare si de larga, ai unde sede cat iti va placea...
Vrabia simtindu-se foarte atinsa prin cuvintele acestea ale stajerelui , raspunse zicand...
-Iata ca ma duc cum zici tu, dar voi veni la tine cand vei fi pe patul mortii si atunce vei trebui sa-mi dai seama pentru toate cuvintele de azi.
- Bine! bine!- raspunse stajerelul- du-te si mai degraba sa nu vii, decat numai atunci cand voi fi pe patul mortii, precum ai zis!
Vrabia a zburat si s-a dus...Dar mult a trebuit ca sa astepte pana la moartea stajerelului, caci fiecare stejar traieste noua sute de ani, si anume 300 de ani creste ne-ntrerupt, 300 de ani sta locului si se odihneste, iara de la 600 de ani inainte prin 300 incepe a da inapoi, a-i putrezi inima de la radacina, a segauri pe dinauntru, a se usca asa ca, cand ajunge de 900 de ani, se rasipeste cu totul.
Si vrabia noastra a trebuit sa astepte pana ce stajerelul , pe care s-a pus ea, cand a fost tanar, a ajuns de 900 de ani.
Cand a ajuns acuma stejarelul de 900 de ani s-a dus vrabia la dansul si i-a zis:
- Ti-aduci aminte cand erai tanar si mi-a fost pus pe tine cum m-ai batjocorit degeaba-degeabuta?... Tu ai cugetat atunci ca, daca te vei face mare, vei trai cat lumea si ca tine nu va mai fi altul!...Dar iata ca acuma te-ai risipit si eu ma scald in colbul tau! Tu din mare, ce-ai fost, te-ai facut iarasi mic, iara eu tot traiesc si tot asa sunt cum am fost si atuncea!
Asa a zis vrabia, si dupa ce s-a scaldat in cenusa stejarului, zbura si se cam mai duse in treaba-si de unde a venit.
De-atunci apoi, de cand s-a intamplat aceasta, vrabiile, daca nici oamenii, nici matele si nici ulii nu le prind si le omoara, traiesc mai mult decat orisicare alta pasare ...traiesc cu sutele de ani, de unde se vede ca vine si vorba cea foarte raspandita printre romani:
                               Vrabia e pui
                               Dar dracul stie de candu-i.

Care se zice despre oamenii mici de statura, insa mari de ani. Si vrabiile, cand sunt foarte batrane, capata pene albe, insa forma lor tot de vrabie ramane.


Sursa: Legende populare romanesti