14 august 2014

De la altii: Un client- Ursula Yvone Sandner

Am avut odata un client pe care l-am intrebat la prima sedinta cu ce pot sa-i fiu de folos?
Raspunsul lui a fost "sa ma faci sa fiu normal".

Am zambit si i-am raspuns: "daca iti doresti sa fii normal, nu ai venit unde trebuie".

M-a primit nedumerit, chiar perplex, asa ca l-am intrebat: "dar hai sa vedem, ce inseamna mai exact pentru tine sa fii normal?"

"Pai, inseamna sa am o viata ca toata lumea: sa ma casatoresc, sa fac copii, sa am un job ok, unul - doua concedii pe an, sa-mi iau o casa, sa ies la pensie si sa-mi cresc nepotii si... cam atat".

"Si... esti convins ca asta iti doresti cu adevarat? Vad atat de des acest scenariu incat nu pot sa nu ma intreb cum o fiinta umana unica si originala isi doreste doar atat de la viata. Nu ca ar fi ceva rau, insa cum stii tu ca asta iti doresti cu adevarat si nu esti doar influentat de cei din jurul tau? Ai toata viata inainte si poti sa alegi sa fii si sa traiesti oricum, nu doar urmand aceasta reteta universala. De unde stii ca vei fi fericit astfel?"

Au trecut lunile si am continuat cu sedintele noastre. La incheierea demersului nostru, el stia exact cum dorea sa arate viata sa: a descoperit care este vocatia sa (o simtea si inainte, insa nu a avut curaj sa o urmeze), si-a descoperit visurile sale autentice, am facut un plan de actiune si s-a pus pe treaba. Varianta la care am ajuns nu seamana deloc cu scenariul pe care il avea in minte atunci cand ne-am intalnit prima data, insa el este fericit si implinit cu ceea ce traieste acum si eu ma bucur ca am putut sa-i fiu alaturi ca sa se cunoasca, sa se descopere, sa-si dea voie sa viseze si sa-si urmeze cu ambitie si curaj visurile sale.

Si tu poti sa-ti traiesti viata visurilor tale, insa este necesar sa cauti sa (te) descoperi si sa stii ce te face cu adevarat fericit!



Sursa:  Ursula Yvone Sandner-facebook.com

Niciun comentariu: