Melancoie

    Ai trecut nepăsător pe lângă zâmbetul care-mi înflorea pe chip doar pentru tine...
    Nu mi-ai privit ochii în care rasareau stele doar de dragul tău…
    Nici soarele de pe cerul sufletului care stralucea doar pentru tine nu ţi-a atras atenţia în alergarea-ţi deşartă…
    N-ai auzit nici şoaptele calde desprinse de pe buzele mele care rosteau numai numele tău ...
    Ai crezut că lacrima din colţul ochiului e o furtuna din cer coborâtă în sufletul meu....
    şi ai aşternut cortina indiferenţei peste bolta zile de mâine.
    Din fiecare zambet mi-ai clădit o lacrimă...
    Cerul sufletului l-ai umplut cu nori
    iar pe buze mi-ai aşternut tăcerea ...
    Cu paşi grăbiţi ai trecut mai departe, fără ca privirea să se întoarcă pentru o clipă înapoi la tot ce a fost frumos…
    Fără să asculţi freamătul inimii care voia să-ţi spună: Opreşte-te!
    Dezleagă-ţi gândurile şi rupe lanţurile indiferenţei!
    Nu zdrobi florile speranţei, nu închide fereastra zorilor….
    Azi...
    Şoaptele mele nu-ţi mai cer nimic...
    Sufletul pustiit nu se mai zbate în colivia trecutului...
    Nu mai sunt nici lupte, nici lacrimi....
    Doar petalele scuturate ale unui trandafir ce s-a ofilit mult prea devreme…
    Şi regretul că n-ai avut ochi să-mi vezi albastrul sufletului...