Provocare

De la Oana Moraru:


Una dintre cele mai mari provocari ale profesorilor de astazi nu mai tine de strategie didactica.

Cel mai complicat lucru este sa-i conectezi pe copii la ora, la continuturi, la tine, ca om.

Foarte putini mai raspund astazi la autoritatea formala si foarte putini au autocontrol si motivatii doar pentru ca intra pe usa un adult cu catalogul sub brat.

Din ce in ce mai multi copii sunt agitati, reactivi, cu iesiri emotionale bruste sau dramatice, tendinte de a divaga de la subiect, predispozitii catre atentie de scurta durata, dezordonati, imprastiati, bruiati de ganduri paralele si idei secundare.

Multi parinti scuza asta cu expresii de genul "are prea multa energie".
Eu nu cred asta. Nu e vorba de "prea multa", ci, mai degraba, de "prea greu de canalizat" sau "echilibrat".

Cred ca, in curand, in manualele de metodica pentru profesori, vor exista capitole intregi despre cum sa-ti inveti copiii sa respire adanc, cum sa isi focalizeze atentia, cum sa isi identifice prioritatile, cum sa asculte, cum sa aiba rabdare, in fine, cum sa gestioneze fluxul de energie din inima si minte.

Cred ca unele scoli prin lume au inceput deja sa faca asta.
Intensitatea stimulilor care bombardeaza un copil astazi - trafic, tv, radio, calculator, parinti ocupati, hrana imbogatita chimic, apa la conserva, telefoane smart si lumea ca o retea-instant, la indemana oricui - a modificat neurologic si emotional o mare parte dintre cei care ne privesc astazi in banci. Pentru ei trebuie sa facem deja de doua ori mai mult: ca sa transmitem lectia, trebuie "sa prindem canalul": sa inlaturam bruiajul, sa "curatam" reteaua.

Asta e deja un obiectiv de ordin spiritual. Eu cred ca in scoli clocotesc viitorul si tendintele lui cele mai indraznete. Asta e una pe care o simt: in curand, specia umana nu va mai putea face nimic durabil fara o componenta spirituala si emotionala, fara etica si conectare sufleteasca asumate ca program si intentie de grup.

Pana acum au functionat ok comanda, controlul, obligatia formala, autoritatea oficiala. La copiii nostri, toate astea incep sa dea rateuri. Lipsa lor de rabdare e o forma de protest sau un semnal de alarma pentru noi. Ne indreptam catre un alt nivel de constiinta, iar copiii nostri sunt cei care apasa primii pe butoanele urgentelor noastre. Trebuie sa invatam de la ei, nu sa-i invinovatim si nici sa-i corectam dupa tiparele noastre impotente deja.