Are copilul tau un profesor sever, serios si foarte muncitor, care-l face sa lucreze mult si constant?
Are copilul tau un profesor spectaculos, amuzant si prietenos, care-l
face să vină de drag la şcoala şi să îi aştepte lecţia cu interes?
Ei bine, e posibil ca mintea copilului tău să nu beneficieze cu
adevărat nici de la unul, nici de la celălalt. Sunt câteva clişee despre
tipologia profesorilor care amână discuţia cea mai importantă: ce face,
cu adevărat, fiecare, pentru a dezvolta obiceiuri sănătoase de gândire
şi raționamente productive la clasă?
Poate profesorul copilului
tău să îţi promită încă de pe acum, cât de iute se va prinde el în
situaţii de viaţă complicate, cât de bine va şti să speculeze o
oportunitate, să implementeze un plan, să gândească o soluţie care să-l
scoată din impas, să vândă corect o idee pentru a capitaliza încrederea
şi respectul celorlalţi? Sau este de la sine înţeles că dacă înveţi bine
şi munceşti mult gândirea capătă natural cele mai strălucite calităţi?
Tu îl vezi acum muncind serios, asudând pe caiet, câștigând concursuri
şcolare şi ai o stare relativă de mulţumire şi chiar mândrie. Sunt ele
justificate? Eşti absolut sigur că va transfera aceste raționamente
apreciate deocamdată de profesorii lui şi în viaţa lui viitoare de
adult? Că va şti să se uite la o situaţie din mai multe puncte de
vedere, că va căuta argumente relevante, că va face asocieri
interesante, acolo unde nimeni nu vede conexiuni posibile, că va vedea
lucrurile dincolo de suprafețele lor superficiale, că va intui
complexitatea problemelor că își va recicla si reconstrui reţelele de
explicaţii, că va rămâne curajos şi curios, că va fi asertiv şi pozitiv?
Că va găsi resurse de creativitate şi umanitate în el acolo unde
majoritatea se blochează?
Mai ales acum când diplomele oricum nu
mai sunt nicio garanţie şi succesul şcolar e relativ pentru lumea de
dincolo de porţile şcolii, ce anume trebuie să urmăreşti la profesorii
copiilor tăi? Ce pretenţii trebuie să ai de la şcoala lui, ca să te
asiguri că mintea lui va fi un aparat bun de orientare în viaţă?
Așa cum am pretenţii de la medicul meu să aplice protocolul corect de
investigare a stării mele, să o evalueze din toate punctele de vedere,
să mă trateze, monitorizeze şi să îmi promită însănătoşire, așa ar
trebui să am şi de la profesorii copilului meu. Nu trebuie să mă uit
neapărat la stilul lui - spectaculos, sever, serios sau cool. Pot fi şi
una şi alta. Interesul meu este să văd ce protocol de gândire solicită
copilului meu: unul reproductiv şi aplicativ, care să îl limiteze la
stadiul unui aparat docil sau unul care să urmărească în permanenţă cum
se ramifică raționamentele, cum ştie el să reflecteze, să adopte
strategii noi, cum ştie să testeze soluţii, să își argumenteze alegerile
etc.
Uitati-vă in caietele copiilor voştri şi nu vă bucuraţi
când vedeţi şiruri lungi de exerciţii. Bucuraţi-vă când vedeţi acolo
cuvinte sincere, argumentând alegeri, sustinând puncte de vedere,
dezvoltând ipoteze, testând, în eșec şi încercări repetate, o idee sau
alta. Uitaţi-vă dacă paginile lor arată ca un şantier pe care se înalţă
schelele unor construcţii interesante sau doar se aliniază ordonat,
simetric şi plicticos în şiruri de exerciţii. Oricât ar fi ele de
complexe sau bine rezolvate, nu ai nicio garanţie că mintea va face
transferuri şi salturi calitative în viaţa de după şcoală.
Uită-te, în ultimă instanţă la copilul tău, dacă îi place să gândească
sau doar să își facă lecțiile ca să dea bine în catalog. Profesorul bun
nu e nici sever, nici serios, nici spectaculos, nici simpatic.
Profesorul bun este cel care a reuşit să facă din copilul tău un strateg
sursa: Oana Moraru; manager Helikon Calarasi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu