Pălmuța bună la fundul copilului configurează mințile întru frica de Domnul, mai târziu.
La scară socială largă, ne place să auzim de controlul copiilor sau al mulțimilor sub pretexul că cineva acolo, sus, ne numără și firele de păr din cap. Ne liniștește perspectiva asta, a unei autorități care știe să pună un baraj mare și solid în calea puhoaielor inconștienței umane, a impulsurilor imprevizibile, a emoțiilor primitive etc.
E reconfortant să ne știm păziți de poliție, de medici, de preoți, de judecători, de mama, de tata, de stat, de Dumnezeu. Ne trebuie o ordine ca să luptăm împotriva acceselor noastre de libertate. Pentru că libertațile unora sunt periculoase pentru libertătile mele, poate.
Eu sunt convinsă că omenirea va ieși din acest model de ordine prin control, constrângere și frică. Va fi - peste 100 sau 1000 de ani, nu știu, - un salt spiritual incredibil. El deja se pregătește - se vede asta din cât de mare e polaritatea acum. Din câte lupte și reacții tulburate în jurul creșterii copiilor, în jurul sănătății, al infracționalității, al politicilor de tot felul.
Va veni o vreme în care omenirea va descoperi că nu e niciun tată supărat acolo sus pe păcatele noastre, niciun deget arătător la judecata de apoi. Vremea în care vom ști pur și simplu că suntem una cu Tatăl, una cu fiecare aparent altul dintre noi și că felul în care ne iubim pe noi asigură și felul în care ne iubim copiii sau unul pe celălalt. Fără judecată, fără control.
Până atunci o să ne tot tulburăm, o să ne tot facem să suferim, o să tot ne dăm în spectacol pe grupuri, pe religii, pe partide, pe națiuni. O răscolire de egouri și multă orbire a fricii.
O să vină o vreme când pălmuța la fund va intra în istoria dark a omenirii.
Până atunci, dacă simțiti s-o dați, acceptați că ea vine din frică, din neputință, din necunoaștere și neiubire de sine. Exact ce nu îi place nici lui Dumnezu. Adică nouă, sinelui nostru curat și uitat, care deloc nu se simte bine după ce a dat în altul, mai mic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu